fbpx

Prof. univ. dr. ing. Petre Iordache

Data nașterii : 3 octombrie 1940, București , dintr-o familie de cadre didactice, mama Florica profesoară de limba și literatura română și tatăl Gheorghe profesor de matematică, căsătorit, 2 copii.

Educație/ Formare

Liceul “Aurel Vlaicu” București

Școala de zbor fară motor Dudești-Cioplea

Școala Militară de Ofițeri Tehnici de Radiolocație (promoția 1960) București.

Facultatea de Electromecanică, Universitatea Transilvania Brașov

Doctorat în Științe Inginerești, Domeniul Inginerie Mecanică

Activitate profesională

Brevetat instructor planorist la 16 ani (cu dispensă 27 iulie 1956)

Ofițer de radiolocație

Profesor la școala de ofițeri, actualmente Academia Forțelor Aeriene “Henri Coandă”

Cadru didactic universitar la Universitarea Transilvania din Brașov, Facultatea de Inginerie mecanică, pentru disciplinele: Mecanică, Rezistența materialelor, Măsurări electrice, Metode experimentale în inginerie. A elaborat în calitate de autor și coautor mai mult de 15 manuale și monografii, peste 200 de lucrări stiințifice și numeroase brevete de invenție și inovație.

În apicultură

În vara anului 1951, la vârsta de 11 ani a prins drag de albine, lucrează într-o stupină de 300 de familii de albine și în toamnă devine ca plată pentru munca depusă , proprietar a 2 familii de albine în stupi verticali DADANT.

În anii 2004 și 2005 a condus cursurile de calificare în meseria de APICULTOR organizate la Grupul Școlar cu profil Agricol Prejmer, jud.Brașov, de Agenția Națională de Consultanță Agricolă.

Până în anul 2006 a fost președintele Filialei județene ACA Brașov și membru în Comitetul Director al Asociației Crescătorilor de Albine din România.

În perioada 2005 – 2007 a fost președintele Colegiului de redacție al revistei ROMÂNIA APICOLĂ

A fost editor – senior al revistei LUMEA APICOLĂ, în perioada 2007 – 2009.

În ultimii ani a fost colaborator la revista LUMEA SATULUI , ROMÂNIA APICOLĂ , STUPINA, susținând rubrica de apicultură.

În domeniul apicol a publicat 24 de editoriale peste 100 de articole și cărțiile:

Unelte ,utilaje și construcții apicole – în Editura Graphica Print, Brașov, 2005;

Plante melifere de foarte mare și mare pondere economico-apicolă în Editura Lumea apicolă Print, București ,2008

Unelte, utilaje și materiale apicole – catalog comparativ de prețuri în Editura Grafica Print, Brașov, 2011

Calendarul lucrarilor apicole, în Editura Buna vestire, Blaj , 2018

S-a ocupat de apicultură cu pasiune și cu rigoarea omului de știință ca cercetător, autor de materiale de specialitate, participând la multe evenimente din domeniu.

A susținut numeroase conferințe în domeniul apiculturii, (ultimele dec.2019 Tg.Mureș, ian.2020 Bistrița Năsăud) și a reprezentat apicultorii apărându-le drepturile în diferite organisme oficiale.

Respectoase mulțumiri : în primul rând soției care i-a fost alături și care v-a duce mai departe frumoasa meserie de apicultor, prieteni apicultori, colaboratori din țară și străinătate și tuturor prietenilor de-o viață și de suflet.

Societatea comerciala APIS SRL si APIDAVA SRL, multumeste si aduce un ultim omagiu Prof. Petre Iordache, pentru colaborarea fructuoasa desfasurata pe parcursul anilor.

Plecarea sa dintre noi lasă un mare gol în APICULTURA ROMÂNEASCĂ,
dar și amintirea unui OM despre care s-a vorbit și se va vorbi numai de bine.


 Abonament