Insectagedon - Vor supraviețui albinele?

Există o scădere drastică a populațiilor de insecte din întreaga lume. Acest fenomen terifiant și-a primit chiar și propriul nume - insectageddon. Oamenii de știință sunt alarmati că pierderea diversității și abundenței insectelor va avea un efect în cascadă asupra unor ecosisteme întregi, precum: perturbarea stabilității lanțurilor alimentare sau probleme legate de asigurarea polenizării optime a plantelor.

Albina. Fotografie USGS Bee Inventory and Monitoring Lab

Recent, în Germania, în timp ce efectuau lucrări de rutină de monitorizare a ariilor protejate, oamenii de știință au descoperit că in 27 de ani de cercetări pe aceleași situri, populația de insecte a scăzut cu 76%, iar la mijlocul verii scăderea biomasei insectelor zburătoare a fost de până la 82% [Hallmann și colaboratorii în. 2017].

Declinul populațiilor de insecte, observat pe tot parcursul sezonului de creștere și independent de tipul de habitat sau peisaj, sugerează că ar trebui luați în considerare unii factori care cresc extincția insectelor la scară largă. În același timp, nimeni nu poate indica o singură cauză a acestui fenomen.

Oamenii de știință calculează că seceta prelungita sau lipsa luminii soarelui, în special la temperaturi scăzute, intensificarea agriculturii, monocultura, lipsa centurilor de flori între câmpuri, utilizarea pesticidelor, utilizarea crescută a îngrășămintelor și frecvența activităților agronomice și chiar utilizarea sporită a mașinilor ar fi putut contribui la acest lucru. Vehicule de care insectele „se lovesc” în timpul zborului [Benton și colab. 2002, Hallmann și colab. 2014, Muñoz și colab. 2015].

Larva micului gândac de stup. Fotografie USGS Bee Inventory and Monitoring Lab

CCD

Să începem de la început. Primele cazuri asemănătoare simptomelor descrise astăzi ca „sindrom de extincție în masă a albinelor” au fost documentate încă din 1869 [Robyn 2010, Lester 2007]. Pe atunci, oamenii vorbeau despre „boala albinelor care dispar”, „boala primăverii”, „Boala de Mai ”sau„ prăbușirea toamnei ”.

Primul incident bine documentat de acest tip a avut loc în 1906 printre coloniile de albine păstrate pe Insula Wight, o insulă din arhipelagul Insulei Britanice, separată de coasta Britanică prin strâmtoarea Solent. În mod neașteptat, familii întregi de albine au început să moară acolo, apoi pierderile de familii s-au răspândit în restul Marii Britanii și Irlandei. Această moarte neașteptată a albinelor a fost explicată prin efectul sinergic al diferiților factori, inclusiv vremea nefavorabilă, gestionarea prea intensivă (jaf) a stupinei sau invazia viermelui albinelor (Acarapis woodi) [Neumann și Carreck 2010].

Sindromul de extincție în masă al albinelor este misterios, deoarece principalul său simptom este pur și simplu un număr mic de albine adulte in stup, fără albine lucrătoare moarte observate lângă stup. Cu alte cuvinte albinele zboară afară și nu se mai întorc. Printre albinele care stau în stup, nu există semne de boală, dăunători sau paraziți. Adesea există hrană suficientă în stup, iar larvele și puietul rămân sănătoase. Cu toate acestea, nu există lucratoare adulte.

Primele situatii raportate ca CCD au fost făcute la mijlocul lunii noiembrie 2006 de către un apicultor care și-a iernat albinele în Florida, urmate de stupine comerciale mari care iernează albine în California, Oklahoma și Texas. Rapoartele lor despre pierderi au variat foarte mult, de la 30% la 90% din familiile de albine, familiile supraviețuitoare fiind foarte slăbite, incapabile să polenizeze sau să producă miere. În acel moment, pierderile familiei erau înregistrate în cinci provincii Canadiene, mai multe țări Europene, America de Sud și Centrală și Asia. Începând cu anii 1990, pierderile de familii au rămas la un nivel constant, ajungând la 17-20% pe an [„Raportul de progres al tulburărilor de colaps al coloniilor” 2012].

Varroa

Un rol la fel de mare în dispariția familiilor de albine este atribuit invadatorilor din Asia de Sud-Est, cum ar fi: Varroa destructor, Vespa velutina sau Nosema ceranae.

Varroa destructor. Fotografie USGS Bee Inventory and Monitoring Lab

Acarianul bug (Varroa destructor) a fost inițial inclus în zona Varroa jacobsoni, dar analizele genetice au arătat că este un parazit nou,mult mai periculos pentru albine. Inițial găsit doar în Asia, pe albina de est (Apis cerana), se găsește acum în toată lumea, cu excepția Australiei și a unor insule din Pacific. Varroa atacă atât albinele adulte, cât și larvele acestora. Femelele adulte au corpuri ovale plate, de culoare maroniu-roșiatică, de 1,6 × 1,1 mm.

Parazitul intra în celulele deschise cu puiet chiar înainte de închidere. Acolo, femelele depun primele ouă (de obicei masculine) și apoi, la intervale de aproximativ 1-2 zile, până la șapte ouă femele. Ouăle eclozează în nimfe imature, dintre care doar două sau trei ajung la maturitate. Când o albină tânără iasa din celula, transferă acarienii atașați de ea într-o nouă larvă sau celulă de puiet sau infectează alte albine adulte din aceeasi familie sau din vecinătate. În timpul unui sezon apicol, pot apărea în acest fel 7-12 generații ale acestui parazit.

Studii recente au arătat că V. destructor se hrănește atât cu hemolimfa albinelor, cât și cu corpul adipos [Ramsey și colab. 2019], astfel slăbind nu numai adulții, ci și larvele de albine, Varroa transmite, de asemenea, virusuri ale albinelor, cum ar fi virusul aripii deformate (DWV) sau virusul paraliziei acute a albinelor (ABPV) iar rănile care apar la locul hrănirii sale, sunt o sursă de infecții bacteriene și fungice la albine. Familiile netratate mor în 2-3 sezoane.

Viespea asiatica

Vespa velutina, cunoscută și sub numele de viespea asiatică sau galbenă, a fost adusă accidental într-un transport de ceramică din China în sudul Franței și s-a răspândit imediat în țările din Europa de Vest precum Spania, Portugalia, Belgia și Italia. Anul trecut a ajuns în Germania și un mare grup a fost detectat în Hesse, la 450 km de granița Poloneză. Viespea asiatica are o lungime de 25-30 mm, abdomenul său este în mare parte negru, cu excepția celui de-al patrulea segment care este galben, capul său este portocaliu cu doi ochi compuși maro-roșii, picioarele sale sunt galbene, motiv pentru care este numita viespea cu picioare galbene.

La sfârșitul sezonului, ultimele larve se transformă în generațiile fertile feminine și masculine. Reginele trăiesc din toamnă până la sfârșitul sezonului următor, lucratoarele și masculii timp de aproximativ 2 luni. Vara, o singură colonie are în medie 6.000 de indivizi.

Viespea asiatica, la fel ca alte viespi, este o specie de pradă, vânează insecte, albinele reprezentând o parte semnificativă a prăzii sale.Viespile pot fi adesea văzute planând în fața intrării stupului, așteptând să se întoarcă culegătorii. Viteza naturală de expansiune a acestei specii este extrem de ridicată ce ajunge la aproximativ 70-80 km / an, în plus, mătcile hibernante pot fi transportate pe distanțe lungi [Monceau și colab. 2014].

Nosema

Nosema ceranae a venit din Taiwan și este cauza așa-numitei nosemoze C. În prezent, în climatul nostru, nosemozele albinelor sunt cauzate de două specii, adică N. apis și N. ceranae. Prima descriere a nosemozei vine din 1909 [Zander]. Inițial, în climatul nostru această boală a fost cauzată exclusiv de N. apis, iar albinele s-au descurcat destul de bine cu boala cauzată de acest parazit. În 1996, a fost descrisă o nouă specie de N. ceranae [Fries și colab. 1996] care afectează albinele din est (A. cerana), care sunt endemice în climatul cald și umed din Asia. Prima infecție naturală a albinelor cauzată de N. ceranae a fost raportată în rândul albinelor păstrate în Taiwan [Huang 2005].

De îndată ce parazitul a „sărit” la noua gazdă, adică albina noastră, acesta s-a răspândit imediat, practic în decurs de 10 ani, în toată lumea. Infecția a fost detectată rapid în Europa [Higes și colab. 2006]. Boala cauzată de N. apis este menționată ca nozemoză de tip A, iar cea cauzata de N. ceranae ca nosemoză C sau „uscată” [Higes și colab. 2010, Ptaszyńska și Mułenko 2013].

Deocamdată, acest parazit este observat doar în Uganda, dar dacă ținem cont că N. ceranae din Taiwan a preluat întreaga lume, amenințarea invaziei noului parazit este imensă. Nosema neumanii își datorează numele lui Peter Neumann, președinte și cofondator al organizației COLOSS (prevenirea COlony LOSSes, www.coloss.org). Deși denumirea speciilor parazite se îndepărtează acum de numele unor oameni celebri, în acest caz, descoperitorii acestei noi specii au dorit să onoreze o persoană foarte importantă pentru toate organizațiile apicole.

COLOSS a fost creat pentru a coordona eforturile de a explica și preveni pierderea coloniilor de albine din întreaga lume, precum și pentru a elabora standarde internaționale de lucru cu albinele. COLOSS are în prezent 935 de membri din 97 de țări și continuă să crească. Lucrul amuzant este că domnul Neumann, pe lângă faptul că este o persoană excelentă în lumea apicolă internațională, este, de asemenea, foarte înalt, înălțime de 2,04 m, în timp ce N. neumania este cel mai mic agent patogen Nosema care infectează albinele - sporii săi sunt de numai 2,36-1,78 μm, în timp ce sporii de N. ceranae: 3,3-5,5 μm × 2,3-3,0 μm și N. apis: 4-6 μm × 2-4 μm.

În general, sporii de Nosema spp. sunt de dimensiuni mici, plutesc ușor în aer și sunt prezenți pe flori, în apă sau pe echipamentele stupinei. Cu siguranță, comerțul necontrolat cu albine sau cumpărarea de albine regine de la crescători netestați este responsabil pentru răspândirea rapidă a acestui tip de paraziți.

Gandacul de stup

Un alt parazit albinos, periculos, care a venit din Africa este micul gândac de stup (Aethina tumida). În 1998, a fost găsit în stupinele din Florida, de unde s-a răspândit în alte state americane, provincii canadiene și America Centrală. A fost, de asemenea, târât în Australia. În 2004, a fost găsit în Portugalia într-un transport de mătci de albine din Statele Unite.

Pentru a preveni răspândirea sa, toate coloniile din stupina țintă au fost distruse, iar solul din jur a fost tratat cu un insecticid. Acțiunile întreprinse, au întârziat invazia gândacului în Europa cu 10 ani. În 2014, primele familii infestate au fost găsite în sud-vestul Italiei, în orașul port Gioia Tauro. De atunci, în ciuda luării mai multor măsuri preventive, au fost descoperite noi stupine infestate. Adulții micului gândac de stup sunt de culoare maro închis sau negru și de formă ovală, 5-7 mm lungime și 3-4,5 mm lățime. Femelele ajung la stup unde depun ouă, in numar de până la 2.000 în timpul vieții.

Micul gândac. Fotografie USGS Bee Inventory and Monitoring Lab

Toate aceste specii invazive se răspândesc rapid în întreaga lume folosind noile mijloace de transport oferite de oameni. Comerțul necontrolat cu albine și regine promovează cu siguranță răspândirea rapidă a diferitelor tipuri de paraziți, ducând la dispariția întregii colonii de albine. În general, sunt date trei cauze principale ale dispariției albinelor, al căror efect sinergic afectează atât de drastic aceste insecte valoroase:

• monoculturi care sărăcesc baza nutritivă, ceea ce duce la malnutriția albinelor;
• utilizarea pe scară largă a pesticidelor, care slăbesc puternic albinele;
• diferite tipuri de boli și paraziți care atacă cu ușurință indivizii subnutriți și slăbiți.
  Aceste trei motive, împreună cu declinul teritoriilor populației, sunt, de asemenea, citate drept principalele motive pentru dispariția altor insecte.
  Vor supraviețui albinele insectagedonului pe care îl vedem? Vor supraviețui următorului aflux de boli, paraziți și prădători? Să sperăm că acțiunile întreprinse acum de țările europene și de apicultorii înșiși vor putea proteja albinele împotriva amenințărilor ulterioare.

Dr. hab. Aneta A. Ptaszyńska, prof. Univ. UMCS
Universitatea Maria Curie-Skłodowska din Lublin

Abonament