Gestionarea populației de albine. (partea I)

Fot. Roman Dudzik

Informații de bază:

În activitatea apicolă, pentru rezultate finale de producție, indiferent care ar fi natura acesteia (miere, polen, lăptișor de matcă, etc.), avem tot timpul de gestionat concomitent 3 valori la fel de importante:

• populația de albine (caracterizată prin mărime, număr/cantitate, vârstă),
• reginele (caracterizate prin însușiri ereditare transmisibile la fiice, dinamică a prolificității - caracter de asemenea moștenit pe cale genetică -, valoare fenotipică, condiție bună sau slabă de producție în funcție de vârstă, hrănire, starea de sănătate, etc.)
• baza meliferă.

Populația de albine este indispensabilă indiferent de scopul pentru care creștem albine. Ea trebuie de cele mai multe ori pregătită pentru a fi disponibilă la momentul potrivit și de o vârstă adecvată pentru scopul pe care ni-l propunem. De exemplu:

• pentru culesul de miere avem nevoie de albine culegătoare trecute de vârsta de 16-20 de zile,
• pentru secreția de lăptișor de matcă, precum și pentru producerea de botci sau creșterea de puiet avem nevoie de albine tinere, între eclozare și vârsta de 16 zile;
• pentru culesul de polen avem nevoie de albine culegătoare suficiente, de mult puiet larvar (necăpăcit) și bine-înțeles de doicile care întrețin puietul larvar.

Uneori ne putem trezi din cauze naturale cu o populație mare de albine într-un moment in care nu avem nevoie de aceasta și la o vârstă care nu corespunde scopurilor noastre. Dacă nu folosim această populație într-un scop, oricare ar fi el, vom rămâne oricum fără această populație deoarece albinele au o vârstă limitată.

• temperatură potrivită între 20 și 30°C;
• suficiente albine adulte care să acopere puietul;
• spațiu pentru pontă (faguri goi în cuib);
• regine de calitate;
• nu în ultimul rând, nutriție adecvată: pe de o parte cantitate optimă de nectar sau sirop cu apa (suficient cat sa nu le fie foame, dar nu prea mult ca sa nu blocheze cuibul), iar pe de altă parte polen poliflor de cea mai bună calitate (pomi fructiferi, rapiță sau muștar ferite de pesticide, fânețe) sau un substituent de polen de calitate (complet din punct de vedere al nevoilor nutritive ale albinelor, echilibrat, cu digestibilitate cât mai bună).

Tot demersul nostru trebuie să țină cont de dinamica sezonieră a familiilor de albine și de etapele ei: iernare, dezvoltare timpurie, dezvoltare de primăvară, apogeu, pregătire pentru iernare (Figura 1).

Fără a insista prea mult pe acestea, trebuie să menționăm că:

• iernarea e o stare de conservare relativ pasivă a albinelor fără a crește puiet. Calitatea ei depinde de pregătirea pentru iernare, asupra căreia vom reveni și de genetică;
• dezvoltarea timpurie debutează în timpul iernii odată cu începerea creșterii de puiet, în lipsa culesului și presupune consum mai mare de resurse nutritive, variabil în funcție de genetica albinelor și de temperaturile ambientale. Resursele nutritive pot sau nu să existe la dispoziția populației, pot să fie de calitate mai bună sau mai proastă, în funcție de condițiile pregătirii pentru iernare și de calitatea intervențiilor apicultorului prin hrăniri suplimentare.
• dezvoltarea de primăvară poate fi mai lentă sau mai fulminantă în funcție de genetica familiei. Se petrece cu consum foarte mare, dar în perioade cu abundență nutritivă naturală în zona noastră, care și aceasta poate fi afectată sau nu de condițiile meteorologice și de schimbările mediului induse de specia umană. Adică în anii normali nu necesită hrănire suplimentară, dar în anii cu primăveri reci sau in zone sărace, hrănirea devine necesară. Tinde spre un apogeu care culminează cu instinctul de roire.
• Condițiile naturale pentru dezvoltare durează până în perioada solstițiului de vară (20 – 30 iunie), după care scade ponta reginelor ca urmare a reducerii perioadei de lumină. Eventuale forțări ale pontei reginelor în sens pozitiv există la reginele foarte tinere și/sau în roiuri nou formate, mai ales în lipsă de puiet și cu abundență de doici adulte.
• Instinctul de roire indică de obicei (cu excepția situațiilor de lipsă a spațiului vital) un maxim posibil de populație de albine pentru respectiva regină și are mari variații în cadrul speciei, raselor și de la o zonă la alta. El poate apărea oricând în perioada caldă a anului, în special înainte de data de 1 iulie, dar uneori și după.
• Perioada de pregătire pentru iernare se caracterizează prin scăderea treptată a pontei reginelor, iar pe de altă parte prin acumularea de vitellogenin (ca substanță a corpului gras) în organismul albinelor din ultima generație a sezonului. Această perioadă ridică tot mai mari probleme din punct de vedere al condițiilor din teren, care se îndepărtează tot mai mult de cerințele nutritive ale albinelor – In timp ce pretențiile celor care dețin albine se definesc în sens crescător. Pentru iernare de calitate, intervențiile prin hrăniri suplimentare sunt de la un an la altul tot mai necesare.

Un studiu de mare valoare al dinamicii sezoniere a familiilor de albine a fost făcut de către Mihai N. Stefănescu și colaboratorii lui în anii 1985-1987 și publicat în revista România Apicolă împreună cu imaginea din figura 2 sub denumirea de ”Curba de roire la albine”. Această imagine a fost ulterior preluată de diverse alte publicații, dar fără explicațiile aferente. Concluziile principale ale acestui studiu (bineînțeles că trebuie ținut cont de însușirile genetice ale populației de albine din perioada respectivă, care pot fi diferite de cele pe care le avem la dispoziție în prezent) sunt:

1. Dezvoltarea cea mai eficientă a unei familii de albine se realizează când aceasta are populația de 1,5-2 kg. Dacă populația e mai mică de 1,5 kg, nu poate prelua spre îngrijire toate larvele pe care le poate produce o regină. Bineînțeles că eficiența maximă poate fi atinsă doar în condiții de temperatură optimă și hrană de calitate la discreție.

3. Instinctul de roire se declanșează după depășirea unei cantități de albine adulte/ familie, numită ”prag de roire” care în situația lor a fost de puțin peste 4 kg de albine adulte / familie.

Notă: Pragul real diferă de la caz la caz, în funcție de mai multe situații particulare: genetice, caracteristice zonei melifere, tehnicilor de lucru și chiar variabile de la un an la altul, dar el trebuie intuit de către apicultor pe baza experienței cu propriul material genetic și cu zona.

Spre exemplu: Dacă o familie construiește botci de roire la atingerea pragului de 4 kg de albine, poate alta (sau aceeași în anul următor) nu construiește nici la 5 sau 6 kg de albine, ori alta le construiește la 3 kg de albine. Unele familii roiesc după ce au construit 2-3 botci de schimbare liniștita, iar altele construiesc botci si apoi le auto-distrug la orice mică schimbare de mediu sau renunță la a le mai reconstrui după ce au fost distruse de apicultor. Unele familii renunță la roire după ce li s-au luat 1-2 faguri cu puiet căpăcit, altele abia după pierderea a 4 faguri, iar la altele e nevoie să li se ia tot puietul. Situațiile pot fi diferite de la un an la altul chiar păstrând aceleași regine și categoric diferă de la o zonă meliferă la alta. Principala tehnică de combatere a instinctului de roire rămâne ameliorarea genetică și cunoașterea tendințelor la materialul biologic pe care îl deține fiecare.

• scoaterea de faguri cu puiet căpăcit din familiile în pericol de a depăși pragul de roire (se dau unor familii mai slabe, rezultând o echilibrare a puterii la nivel de stupină sau se folosesc pentru producerea de noi unități biologice) și eventual
• înlocuirea lor cu faguri cu puiet larvar de la familii slabe cu regine prolifice pentru a folosi capacitatea de lucru a populației adulte excedentare;
• întărirea familiilor slabe cu rame de puiet căpăcit acoperite cu albine pentru a realiza familii suficient de numeroase pentru momentul culesului. Acestea pot proveni de la familiile prea puternice sau de la alte familii care se slăbesc intenționat fiind scoase din efectivul de producție.

6. Focalizându-se pe gestionarea culesului de salcâm au concluzionat că în cazul lor:

• familiile care iernează cu mai puțin de 2 kg de albine (6 faguri pe ramă Dadant sau 8 ME) nu sunt suficient de populate pentru culesul de salcâm dacă nu primesc populație din alte surse;
• familiile cu 2,1 kg de albine (7 faguri Dadant sau peste 9 ME) la sfârșitul iernii au eficacitate maximă la culesul de salcâm;
• familiile cu peste 8 faguri Dadant ating pragul de roire de peste 4 kg înainte de cules și astfel se compromite eficiența lor. La ele s-a impus aplicarea tehnicilor de slăbire menționate mai sus.

Notă: Datele au valoare orientativă deoarece realitatea diferă în funcție de mulți factori zonali, de genetică a albinelor și se impune și ajustarea tehnicilor în funcție de condițiile particulare ale fiecărui an.

7. Recomandă creșterea reginelor în familii mai mari de 2 kg de albine adulte;

8. Recomandă introducerea reginelor de viitor doar în unități mai mici de 2 kg de albine adulte.

(2 kg de albine adulte ocupă aproximativ 8 faguri Dadant sau 10-11 faguri ME în timpul verii)

Recomandările noastre privind gestionarea populației de albine

Dacă se urmărește producția eficientă de miere: Având în vedere calendarul culesurilor de nectar, se pot urmări indicațiile de mai sus cu semnificative ajustări în funcție de condițiile particulare ale fiecarei exploatații (zonă, floră, an, tehnici de lucru, caracteristici genetice).

În special se urmărește întărirea familiilor cu puiet acoperit de albine cu 4-6 săptămâni înainte de începutul culesului, iar apoi scoaterea de puiet căpăcit in jurul datei de început al culesului dacă familiile dau semne că au atins pragul de roire (adică dacă încep ponta în botci incipiente).

Hrănirea suplimentară de primăvară se face cu substituent de polen sau polen din propria stupină și dacă este cazul cu turte energetice fără zaharoză de la declanșarea pontei până la apariția primului polen din natură.

Se asigură microclimatul cald în stupi prin restrângerea populației pe cît mai puțini faguri, adăpostire de vânturi, organizarea de ghemuri comune cu alte familii, păstrarea de familii bine populate (unificări dacă este cazul).

Hrănirea suplimentară cu sirop (50% apă) se face în perioada de zbor a albinelor, urmărind oscilațiile cântarului. Scopul este de a asigura hrana lichidă necesară larvelor și culesului de polen. Se inspectează periodic fagurii de cuib pentru a vedea natura culesului – nectar sau polen, cantitatea de hrană lichidă din faguri – esențială pentru dezvoltarea larvelor, cantitatea de lăptișor din jurul larvelor.

Se oprește cu 7-10 zile înainte de declanșarea unui cules de nectar așteptat. Se oprește dacă se înregistrează creșteri peste 0 ale cântarului bazate pe nectar.

Recomandăm menținerea a cel puțin 5-6 kg de rezerve de hrană căpăcită accesibilă albinelor în faguri.

Se lărgește cuibul într-o singură direcție prin adăugarea de faguri goi, cunoscând locul celor cu hrană rămasă din anul precedent pentru a evita extragerea conținutului lor indiferent de situație. Nu recomandăm ”spargerea cuibului” ca metodă de lărgire a spațiului. La apariția primului cules se adaugă caturi peste gratia Hanneman și se lărgesc cuiburile după nevoile familiilor doar dacă pe fagurele de lângă diafragmă apare puiet.

Nu se slăbesc familiile de producție decât dacă există iminența roirii sau, cu riscuri mari de adulterare a mierii prin necesitatea hrănirii suplimentare, dacă urmează o perioadă de cel puțin 2-4 săptămâni de gol de cules. (Orientativ: Populația culegătoare se reface în 2 săptămâni pe seama doicilor, populația adultă de toate vârstele în 3-4 săptămâni pe seama puietului, iar scoaterea de puiet, recomandată puțin înainte sau în timpul culesului, are repercusiuni cu scădere a populației adulte după 15 până la 40-50 de zile).

Se recomandă să se evite cât este posibil orice slăbire intenționată a familiilor de producție. De asemenea, se recomandă evitarea hrănirilor cu hrană glucidică chiar între culesuri. Aceasta se poate face doar în lipsa culesului confirmată de cântar și se execută cu atenție, atât cât se consumă, pentru a nu rămâne nici un excedent de hrană dulce în faguri în pericol de a se amesteca cu nectarul.

Hrănirea glucidică se face cu sirop cu 50-60% apă și 40-50% substanță uscată sau cu turte energetice. În funcție de situația indicată de cântarul de control, se administrează hrana glucidică din abundență atât cât să nu blocheze cubul. Consumul zilnic este în mod normal de peste 400 g de substanță uscată (glucide) /zi (parțial poate proveni din nectar cules din mediu) la o astfel de colonie.

Se administrează de preferință sirop sau turtă energetică din glucoză, fructoză și proporții moderate de zaharoză, suplimentate cu vitamine și minerale. Astfel de colonii de 1,5-2 kg de albine de la care se ridică puietul căpăcit pot fi folosite cu succes pentru producția de polen.

La atingerea dezvoltării maxime propuse de 2 kg sau de 2,5 kg pentru reginele foarte prolifice, se extrag un sfert din faguri în primul caz sau se desparte colonia de 2,5 kg în 2 mai mici de 1-1,25 kg și de ­1,25-1,5 kg (regina rămânând cu cea mai mare pe locul inițial). Spațiul gol rămas se completează cu faguri goi clădiți sau artificiali. De la caz la caz, fagurii cu populația rezultată pot lua următoarele direcții:

• formarea de noi colonii producătoare de albine adulte (din 3 colonii de 2 kg si o regină împerecheată se formează o a 4-a sau din una de 2,5 kg + o regină împerecheată – 2 de 1,25 kg) preferabil pe o altă vatră;
• întărirea cu populație a familiilor de producție;
• pregătirea de familii crescătoare de regine sau producătoare de lăptișor de matcă;
• popularea de nuclei de împerechere (cu rame de dimensiune egală cu a stupilor de proveniență);
• formarea de roiuri artificiale cu puiet căpăcit care urmează să se dezvolte până la sezonul de iernare;
• întărirea de roiuri slabe care au regine tinere de calitate;
• formarea de unități din care să rezulte albine adulte după metoda: Se umple un corp cu puietul căpăcit acoperit cu albine. Deasupra lui se așează o gratie Hanneman și un corp cu o colonie medie sau slabă cu regină. Prezența reginei protejează fagurii de construirea de botci de salvare. Populația în decurs de eclozare se hrănește la discreție cu turte proteice.
  La sfîrșitul eclozării albinelor, acestea se scutură de pe faguri, se transportă pe altă vatră și se folosesc pentru popularea de nuclei de împerechere sau pentru formarea de roi la pachet. Corpul de sus cu colonia se poate lăsa pe soclu fără a se reloca. Fagurii pot fi refolosiți sau topiți. De obicei aceștia sunt lipsiți de miere, care e urcată în corpul cu regina. Eventuala ”miere” extrasă se folosește pentru hrănirea albinelor.
  Albinele adulte excedentare pot fi scuturate direct de pe o parte din fagurii unei colonii cu peste 2 kg albine adulte, având grijă să nu scuturăm regina și să rămână suficientă populație pentru a acoperi puietul. Populația adultă se va reface prin eclozarea puietului. A nu se uita de obligativitatea hrănirilor după recoltarea de albine adulte!

Evaluarea infestației cu Varroa la coloniile hrănite cu turta a relevat faptul că dacă mortalitatea naturală a acarienilor este de 22 % din populație, mortalitatea în familiile la care turtele au persistat peste 12 zile în stupi a fost de 50 % pentru Turtele Energetice Forte (datorită timolului conținut), de 65% la un prototip de turtă care încă nu se produce în serie și de 69% (între 64% și 76%) la familiile hrănite cu Turtă Super Proteică.

Aceste produse reduc populația de Varroa și acest lucru este un argument în plus pentru folosirea lor în producția de material biologic.

Prof. Dr. Daniel Popovici
Manager „Cercetare si Dezvoltare Dulcofruct”

Abonament